O reteta pentru sarbatorile iernii, pregatita modern, cu maioneza care sa protejeze sistemul cardiovascular, hranitoare si delicioasa.
INGREDIENTE (pentru aproximativ 9 portii):
– ½ varza mica
– 3 felii de telina
– 3 felii de sfecla rosie
– un morcov mic
– 2-3 cm radacina de hrean
– o legatura de patrunjel verde
– sare neiodata, dupa gust
Pentru maioneza de nuci:
– 100 g nuci romanesti, inmuiate in apa, 7 ore
– sucul unei jumatati de lamai
– 1-2 catei de usturoi
– 125 ml apa
– o lingurita faina de mustar (boabe de mustar rasnite)
– o lingurita mustar picant, cu hrean
– 3 linguri de ulei de masline extravirgin, presat la rece
PREPARARE:
Se pregateste maioneza de nuci urmand pasii retetei.
Se spala bine varza, radacinoasele si patrunjelul verde, apoi se curata si se toaca grosier.
Se plaseaza in robotul de bucatarie si se maruntesc. Intr-un bol, ingredientelor maruntite li se adauga maioneza de nuci.
Se amesteca totul, se potriveste de sare, apoi se portioneaza cu ajutorul unui inel culinar.