Cu infatisare clasica, acest tort nu contine ingredientele obisnuite ci unele crude, incarcate nutritiv, cu glucide de calitate care se absorb lent, nefiind obositoare pentru pancreas, iar gustul sau este unul select, dulce-amarui.
INGREDIENTE:
Pentru blat:
– 160 g miez de nuci
– 200 g fructe deshidratate presate (180 g smochine si 20 g merisoare)
– o lamaie
– o lingurita de cacao organica
– ½ lingurita pudra de scortisoara
Pentru crema:
– 3 avocado
– 2 linguri ulei de cocos
– 35 g pudra de cacao organica
– 15 picaturi indulcitor lichid din stevia rebaudiana (sau orice indulcitor natural/ daca folositi miere de albine, maxim o singura lingura rasa)
– ½ lingurita de scortisoara
– 2 cm baton de vanilie
– o lingura apa
PREPARARE:
Pentru blat se aduna in robotul de bucatarie, miezul de nuca si smochinele cu merisoare maruntite, pudra de scortisoara si cea de cacao, apoi se razuieste fin lamaia si se adauga coaja acesteia, cat si sucul sau.
Se macina aceste ingrediente pana cand se obtine o compozitie lipicioasa. Se asterne apoi la baza inelului culinar (pe hartie de copt ca sa se desprinda usor) si se taseaza cat mai uniform.
Se pregateste crema adunand ingredientele acesteia. Se taie avocado de-a lungul samburelui apoi se roteste jumatatea de deasupra peste cealalta pentru a se desface in doua.
Se desprind samburii, apoi miezul de pe coaja. Miezul se marunteste si se plaseaza in robotul de bucatarie. Se alatura pudra de cacao, iar in apa se dizolva picaturile de stevia, pudra de scortisoara si semintele din bucata de baton de vanilie, urmand sa fie adaugata si aceasta compozitie in robot. Se amesteca pana la consistenta unei creme fine, in care se adauga si uleiul de cocos, inmuiat cam la 35 de grade Celsius, pentru a fi in forma lichida, apoi se amesteca din nou.
Crema obtinuta se aplica peste blat. Tortul finalizat se introduce pentru aproximativ doua ore la frigider.
Se feliaza subtire, intrucat este foarte consistent.
Superman