O tocana dulce, pregatita fara ulei, cu ceapa din belsug, care sa fragezeasca pulpa de vita, intens aromata cu boabe de ienibahar.
INGREDIENTE:
– 850 gr pulpa de vita
– 2 kg ceapa romaneasca
– 4 ardei mari capia (aprox. 600 gr)
– o lingura boabe de ienibahar
– 3 rosii mari (aprox.380 gr)
– 3 frunze de dafin
– sare neiodata, dupa gust
PREPARARE:
Carnea de vita se spala, se degreseaza si se taie cuburi care apoi se fierb in apa, avand grija sa se spumuiasca, apoi se lasa la foc mic, pana se patrund. Intre timp se curata ceapa si ardeii, se toaca cubulete si se adauga peste carnea fiarta.
Se mai adauga apa si se fierb toate, la foc mic, pana scade sosul format. Cand toate sunt fierte, se adauga rosiile spalate, si date pe razatoarea mare, boabele de ienibahar si frunzele de dafin.
Se mai fierb toate 3 minute, apoi se intrerupe fierberea si se lasa vasul acoperit pentru ca miresmele ienibaharului sa patrunda in celelelte ingrediente, obtinand astfel un gust desavarsit.
Tocanita cu ceapa este una din preferatele mele. Doar ca eu o mananc mai „nesanatos” o calesc cu morcovi si ardei… imi e pofta doar cand ma gandesc!
Asa o mananc si eu de regula, dar gatind-o ca in reteta prezentata, nu jumai ca este mai sanatoasa, dar are un gust minunat datorita boabelor de ienibahar, care cand sunt strivite in dinti, te „imbata” cu aroma lor !