O supa cu ingrediente bogate in proteine vegetale, ce devin complete prin asocierea lintei cu laptele din orez integral, avand aroma specific orientala.a pudrei de schinduf adaugata crud, la blenduit.
INGREDIENTE:
– 125 g linte verde
– o ceapa
– un morcov
– 2 ardei grasi (am folosit conservati sanatos, cu sare)
– 250 ml lapte din orez integral
– o lingura pudra de schinduf
– o lamaie
– ½ legatura de patrunjel verde
– sare de ocna, dupa gust
PREPARARE:
Se spala bine boabele de linte verde, si se lasa la hidratat cca ½ de ora. Se spala bine si se curata morcovul si patrunjelul verde, iar ceapa se curata si se spala.
Se feliaza morcovul si ceapa, iar patrunjelului verde i se indeparteaza tulpinele inferioare, care se maruntesc. Toate acestea se adauga apoi la fiert, impreuna cu lintea si ardeii tocati, in apa cat sa treaca peste ele putin. Nu am adaugat sare intrucat erau suficient de sarati ardeii conservati. Se lasa sa fiarba cca 10 minute, apoi se intrerupe fierberea, se lasa vasul acoperit, timp in care ele continua sa se inmoaie si le scade temperatura.
Dupa ce fiertura devine calduta, se adauga in blender, impreuna cu laptele de orez, cu pudra de schinduf, cu sucul lamaiei si cu frunzele de patrunjel verde. Se blenduieste totul fin, pana la consistenta unei creme.