O supa rapida, cu ingrediente proaspete, de inceput de vara, naturale si sanatoase, usor picanta si aromatizata intens, cu menta de gradina.
INGREDIENTE:
– o ceapa
– 2 morcovi
– 2 felii de telina
– o radacina de patrunjel
– un ardei
– un dovlecel
– 5-6 fire de menta
– un manunchi de fire de arpagic, dupa gust
– 1-2 linguri de ulei de masline, presat la rece
– sare neiodata, dupa gust
PREPARARE:
Se spala bine si se curata ceapa, morcovii, radacinile de telina si de patrunjel, se feliaza apoi grosier si se fierb in apa, cu un strop de sare. Intre timp se spala ardeiul, se curata de seminte si se taie in doua, iar dovlecelul se spala si se curata superficial, apoi se taie in bucati mari. Se adauga la fiert si se lasa sa se patrunda putin, cam 5 minute. Se intrerupe fierberea, se lasa sa se raceasca, timp in care ele vor continua sa se patrunda.
Se plaseaza apoi toate ingredientele in blender, impreuna cu apa in care au fiert. Se mai adauga si firele de menta si cele de arpagic bine spalate.
Se blenduiesc fin sau grosier, dupa preferinta, apoi supa crema obtinuta se potriveste de sare si se asezoneaza cu uleiul de masline presat la rece. Se poate servi incalzita usor sau chiar rece, iar pentru accentuarea gustului picant, se poate consuma cu usturoi verde.