O rulada proteica, pufoasa si usor acrisoara, sanatoasa, ideala pentru copii.
INGREDIENTE:
Pentru blat:
– 3 oua
– 100 gr iaurt de bivolita
– o lingura ulei de masline extravirgin
– 2 linguri oregano uscat
– un praf de sare
Pentru umplutura:
– 300 gr branza telemea de vaca
– 30 gr rubarba
PREPARARE:
Ouale se bat bine cu telul, se adauga iaurtul si se bat din nou, se adauga uleiul de masline, oregano si sarea, apoi se amesteca pentru omogenizare. Se tapeteaza un vas termoizolant de 18/23, cu hartie de copt si se toarna compozitia de blat.
Se introduce in cuptorul incins si se lasa cca 10 minute pana se solidifica si capata culoare aurie. Se ridica pe alocuri, dar isi revine. Se scoate din cuptor si din vas, cu hartia de copt pe un prosop ud si se desprinde hartia de pe el. Se lasa cu fata in jos, sa se raceasca. Intre timp branza se lasa putin la desarat, daca este cazul, apoi se framata bine si se amesteca cu un blender de mana, pana devine cremoasa. Se intinde un strat subtire de branza peste blat. Rubarba se spala, se taie fasii subtiri, apoi cubulete fine, care se astern deasupra stratului de branza. Se mai adauga inca un strat de branza pe deasupra.
Se ruleaza apoi usor si se feliaza.
Sunt fan rubarba, asa ca o testez si eu! Arata apetisant!
Cred ca se poate si varinata dulce, cu branza de vaci indulcita cu ceva sanatos !