Un piure nutritiv, cu aroma desavarsita prin asocierea radacinoaselor dulci picante, asezonate crud cu ienibahar si oregano proaspat.
INGREDIENTE:
– 2 morcovi (aprox. 150 gr)
– 2 teline (aprox. 400 gr)
– 3 ramurele verzi cu frunze de oregano
– 4 linguri de lapte vegetal (am folosit de soia)
– 2 linguri de ulei de masline presat la rece
– o lingura de suc de lamaie
– ¼ lingurita de ienibahar macinat
– un praf de sare de Hymalaya
PREPARARE:
Se spala si se curata bine telinele si morcovii, apoi se feliaza grosier.
Se fierb in apa cu un praf de sare, pana se patrund si se inmoaie. Se intrerupe fierberea, se strecoara si se lasa la racit, apoi li se adauga laptele vegetal, uleiul de masline presat la rece, ienibaharul macinat, sucul lamaiei si ramurelele cu frunze de oregano, bine spalate si maruntite (din care se opresc cateva frunze pentru garnisit).
Se mixeaza totul bine, pana la consistenta unui piure, apoi se potriveste de sare. Se portioneaza si se garniseste cu frunze de oregano.