O combinatie de ingrediente care sa permita consumul unei cantitati considerabile de frunze de tei , frunze comestibile si nutritive.
INGREDIENTE :
– 250 gr inimi de pui (aprox. 30 buc)
– 25 frunze de tei
– o ceapa
– un ardei
– 2 foi de dafin
– 1/2 lingurita de boia de ardei dulce
– sare si piper, dupa gust
PREPARARE:
Inimile se spala bine se pun la fiert in apa, se spumuiesc, apoi se adauga ceapa si ardeiul, spalate, curatate si tocate. Se lasa sa fiarba, iar cand sunt patrunse, se adauga foile de dafin, boiaua de ardei dulce, se potrivesc de sare si de piper si se mai lasa sa fiarba, pana cand scade sosul, apoi se intrerupe fierberea.
Intre timp se spala bine frunzele de tei, apoi se ia cate o inimioara si se inveleste partial,in cate o frunza de tei, care apoi se rasuceste in partea de jos, sa stea stransa. Se aseaza pe platoul de servit inimi invelite in frunze, inimi simple si sos de ceapa si de ardei condimentat. Se servesc ca atare sau cu adaos de salate.