O crema cu arome orientale, hranitoare si excelenta la gust.
INGREDIENTE (pentru 2 portii):
– 200 gr mei decorticat
– 500 ml lapte de soia
– un praf de pudra de ghimbir
– 1/2 lingurita pudra de turmeric
– seminte de cardamom (dupa gust)
– sirop de sfecla de zahar (dupa gust)
PREPARARE:
Meiul se spala bine, in multe ape, apoi se lasa o ora in apa, pentru a fierbe mai repede.
Se strecoara, se fierbe apoi, in laptele de soia, la foc mic, in jur de 5 minute, se intrerupe fierberea si se adauga pudra de ghimbir, pudra de turmeric si 3 seminte de cardamom.
Se lasa acoperit intregul ansamblu cca 20 de minute, timp in care meiul se patrunde, isi sporeste volumul si se innobileaza cu aromele adaugate. Se consuma indulcit, dupa gust, cu sirop de sfecla de zahar, sau orice indulcitor natural si cu adaos de seminte de cardamom, pentru iubitorii acestei arome, in exces.