O ciorba cu proteine vegetale crude, de la vedetele meselor imperiale asiatice, valoroasa nutritiv, antivirala, cu gust usor picant si delicioasa.
INGREDIENTE:
– 100 g ciuperci shiitache
– un morcov (aproximativ 100 g)
– o radacina de patrunjel (aproximativ 45 g)
– o felie de telina (aproximativ 40 g)
– un ardei gras
– ½ legatura leustean
– sare de Hymalaa, dupa gust
pentru marinata:
– 20 g usturoi (aprox. 5 catei mari)
– o lingura plina de drojdie inactiva
– o lingura de ulei de floarea soarelui presat la rece
– sucul unei lamai potrivite ca marime
– 50 ml apa plata
– un praf de sare
PREPARARE:
Ciupercile shiitache se spala foarte bine, se feliaza subtire si se plaseaza intr-un castron, apoi li se adauga drojdia inactiva, uleiul de floarea soarelui presat la rece, sucul lamaiei, praful de sare si usturoiul curatat si pisat. Se adauga apoi si apa si se lasa la marinat in frigider, de seara pana dimineata. Se spala bine radacinoasele, ardeiul si leusteanul, apoi se maruntesc dupa preferinta, pentru a usura munca blenderului.
Se plaseaza in blender radacinoasele, ardeiul si cotoarele de leustean si se adauga apa (una sau 2 cani), dupa cat de concentrata doriti ciorba.
Se blenduiesc toate , iar in final se adauga ciupercile marinate. Se potriveste ciorba de sare si se adauga apoi leusteanul proaspat tocat.