BOMBOANE APERITIV, CU MIRODENII

iulie 25, 2015 | CATEGORIA Aperitive

bomboane aperitiv, cu mirodenii

Bomboane aperitiv cu carne de vita, asociata sanatos cu seminte de in, pregatite in cuptor si aromatizate intens cu miresme bogate nutritiv.

INGREDIENTE :

–         400 gr carne tocata de vita (am folosit cu max 20% grasime si raportul colagen/proteine de 15%, comercializata prin LIDL)

–         o ceapa

–         2 linguri faina de seminte de in (seminte de in rasnite)

–         o lingurita de boia de ardei dulce

–         ½ lingurita de piper negru, macinat

–         ½ legatura de patrunjel verde

–         sare neiodata. dupa gust

Pentru garnisire:

–         boia de ardei dulce

–         pudra de ghimbir

–         pudra de turmeric (curcuma)

–         rozmarin macinat

 

PREPARARE:

Se plaseaza intr-un bol carnea tocata de vita, se curata ceapa, se spala si se rade grosier, apoi se adauga peste carne cu tot cu sucul lasat. Se adauga si faina din seminte de in, care absoarbe sucul cepei, fiind un liant excelent, un inlocuitor al oualor (despre care studiile moderne de nutritie le recomanda a nu se folosi in amestec cu proteinele din carne, intrucat ingreuneaza digestia, obosind organismal).  Se mai adauga patrunjelul spalat si tocat, piperul, boiaua de ardei dulce si sarea.

carne tocata de vita, ceapa, seminte de in rasnite, boia de ardei dulce, patrunjel tocat, sare si piper, pentru bomboane aperitiv

Se amesteca bine, se formateaza bilute in palma, asemenea bomboanelor, care apoi se plaseaza in tava pentru cuptor, tapetata cu hartie de copt.

bomboane aperitiv formatate, pentru cuptor

Se introduce tava in cuptorul preincalzit la 180 grade C, unde se lasa pana se patrund bomboanele de carne si se rumenesc usor. Se scot apoi, se lasa sa se raceasca putin, sa poata fi manuite, pentru a se rostogoli prin mirodeniile pentru garnisit.

bomboane aperitiv, la garnisit, cu mirodenii

Se obtin astfel bomboane aperitiv picante si nutritive.

bomboane aperitiv, cu mirodenii, detaliu

Recomanda prietenilor pin it! share on facebook

Comentarii

ADAUGA UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *