CIORBA DIN PIEPT DE OAIE, CU MAGHIRAN USCAT

noiembrie 2, 2013 | CATEGORIA Ciorbe

 ciorba din piept de oaie degresat si condimentat, cu legume, bors, frunze de telina si maghiran uscat

O ciorba de inspiratie olteneasca, densa, cu ingrediente sanatoase, dar mai presus, cu savoarea maghiranului uscat natural ( pentru o pastrare indelungata, cu precadere in bucatariile mici, de apartament).

INGREDIENTE:

–         650 gr piept de oaie (condimentat, dupa gust)

–         o ceapa

–         2 morcovi

–         o radacina de telina

–         o radacina de pastarnac

–         2 ardei grasi

–         2 rosii mari

–         2 tulpini de telina, cu frunze

–         300 ml bors natural, din tarate de grau

–         sare neiodata, dupa gust

–         maghiran uscat, dupa gust

 

PREPARARE:

Pieptul de oaie, se spala, se degreseaza pe cat posibil, se lasa la scurs si sa se usuce putin, apoi se sareaza si se condimenteaza dupa gust, cu piper, cimbru, boia de ardei dulce si iute. Se ruleaza si se lasa cateva ore sa se imbibe bine aromele in carne.

piept de oaie sarat si condimntat, cu legume, pentru ciorba

Se portioneaza si se pune la fiert in apa, se spumuieste si se lasa sa se patrunda. Intre timp se spala si se curata ceapa, morcovii, telina si pastarnacul. Se toaca, dupa preferinta julien si cubulete, pentru aspect, apoi se adauga la fiert, urmand ca dupa ce se patrund sa se adauge si ardeiul gras, spalat, curatat si tocat. Cand sunt aproape fierte se adauga rosiile spalate si taiate felii.

piept de oaie, ceapa, morcovi, pastarnac, telina, ardei, rosii, fierte, pentru ciorba

Dupa ce toate fierb intr-un clocot, se adauga borsul si tulpinile cu frunzele de telina, spalate si tocate marunt.

piept de oaie, ceapa, morcovi, pastarnac, telina, ardei, rosii, bors, tije si frunze de telina, pentru ciorba

Se potriveste de sare si se mai lasa sa fiarba cateva minute, apoi se intrerupe fierberea, se portioneaza si in fiecare portie se adauga maghiran uscat, pentru ca savoarea sa-i ramane nealterata si sa imprime ciorbei aroma specifica.

ciorba din piept de oaie degresat si condimentat, cu legume, bors, frunze de telina si maghiran uscat

Recomanda prietenilor pin it! share on facebook

Comentarii

ADAUGA UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *